Multe forțe și mistere zac în pământul răscolit de la Colți. Încă de la intrarea pe valea ce adăpostește satele, stâncile încep să iasă la iveală conturând un peisaj neașteptat de sălbatic. De un alb strălucitor, străbătute de benzi întunecate, par niște semeți străjeri ai unei lumi pe care o poți doar intui. Este o lume străveche povestită de pietre rătăcite, ce poartă adesea semne bizare, uneori cicatrici ale unor misterioase fenomene naturale, alteori înscrisuri străvechi pierdute în vremuri de legendă. Nu trebuie să fii expert în științele Pământului ca să vezi dintr-o simplă privire urme ale unei lupte duse între duritatea pietrelor și forțele care le îndoaie, le strivesc unele de celelalte până când un lichid negricios este scos la iveală – izvoare de păcură.
Tot aici, unde Carpații își pleacă umili culmile, se află ținutul chihlimbarului. Anticii greci îl numeau electron și credeau că este dovada clară că și zeii au sentimente. Ce altceva putea străluci mai frumos și mai delicat decât lacrimile zeilor? Îl foloseau în ritualuri magice, la fel ca multe alte seminții pierdute în negura vremilor. A fost întotdeauna o piatră misterioasă, iar localnicii au știut să o caute și să se ferească de blestemul său. Mai demult chiar, aveau galerii și șantiere unde, asemeni vânătorilor, pândeau licărirea prețioasă din stânca spartă de târnăcop. Muzeul de azi de la Colți adăpostește o mică colecție martor a vremurilor trecute. Dar locurile, locurile șoptesc povestea căutătorilor blestemați.
Urmând firul văii se ajunge la Piatra Corbului. Aici se deapănă povești despre bogăție și decădere, despre căutători de comori și despre destine tragice. Pe plaiurile de lângă mărețele stânci ale Pietrei Corbului, la Motoca, se mai văd urmele trecerii celui care a făcut cunoscut chihlimbarul românesc – rumanitul. Aici, la fel ca în multe alte locuri presărate pe valea Colților, un explorator a căutat și adunat comori. Oamenii au încercat să îl avertizeze, dar nu a fost prilej a-l opri. Zadarnic i-au spus că piatra, rășină scursă din ochii zeilor, odată ținută în palmă pune stăpânire și te îndeamnă să cauți fără tihnă, că te arde și nu te lasă să te bucuri de comoara adunată. Era însă prea târziu pentru explorator. Îndrăgostit de comoara sa, nu se îndura să se despartă de piatră, chiar dacă totul în jur se ruina. Doar după moartea sa misterioasă, comoara s-a răspândit în cele patru zări. Regine și tirani au ajuns să se fălească cu nestematele românești, dar fără a le cunoaște povestea.
Localnicii însă, au transmis-o din generație în generație, ca o avertizare pentru cei ce găsesc piatra zeilor. Muzeul de azi de la Colți adăpostește o mică colecție martor a vremurilor trecute. Dar locurile, locurile șoptesc povestea căutătorilor blestemați.